joi, 25 iulie 2019

MAMA DIVINĂ CU PRIVIRE LA PLANUL DIVIN



Planul divin este întotdeauna operativ, dar nu este niciodată atât de vizibil ca atunci când se produc evenimente de o cutremurătoare magnitudine și semnificație cum ar fi Ascensiunea Planetară.

Mama Divină nu este un Maestru ascensionat sau o Zeiță. Ea și Tatăl sunt Una. Ea nu este altceva decât manifestarea Sa feminină. Ea este cea care crează, menține și transformă (resoarbe), altfel spus, ea este activă, iar EL este transcendent. Ea este cea care revelează și manifestă Planul Divin al Tatălui, care totodată conține și Planul Divin al fiecărei ființe umane.

Este esențial ca fiecare dintre noi să înțelegem, nu doar teoretic, ci profund în interiorul inimii noastre, că nu suntem doar parte a Planului Divin, ci că în cadrul acestui plan, fiecare dintre noi își are rolul său activ de jucat, rol care este crucial, și că tot ceea ce fiecare dintre noi gândim și manifestăm este o parte a Planului nostru divin în cadrul Marelui Plan. Există multe ființe care își resping rolul în cadrul Marelui Plan, dar trebuie să ne gândim că nu suntem doar marionete în cadrul unui spectacol de teatru predeterminat, ci ființe înzestrate cu liber arbitru, cu libertate de alegere și nimic nu este bătut în cuie, fiecare dintre noi putem alege și merge oricât de departe dorim în cadrul alegerii pe care am făcut-o. Fiecare dintre noi, în conjuncție cu totul, cu întreaga matrice în care trăim și cu întregul Univers, ne-am ales planul. În multe situații am cauzat războaie, lipsuri și separare, dar putem alege și Iubirea, Lumina, Ascensiunea.

Acum, chiar și în tărâmul uman, este dincolo de orice înțelegere că am putea alege să nu ne aliniem Planului Divin de Înălțare. Inima noastră ne direcționează întotdeauna către anumite acțiuni, gânduri și comportamente care slujesc scopului evolutiv al sufletului nostru. Dacă le dăm curs ne simțim fericiți, plini de beatitudine și avem acea certitudine interioară de a fi pe drumul cel bun. Tot ce avem de făcut este să ne urmăm întotdeauna chemarea inimii, pentru că atunci știm cu certitudine că suntem în aliniament cu Planul nostru divin și ne împlinim menirea unică ca Scânteie divină în cadrul Marelui Plan. A vorbi despre Marele Plan Divin ar însemna să vorbim într-un limbaj intergalactic, ceea ce ar depăși cu mult posibilitățile actuale de înțelegere, dar putem vorbi însă despre planul lui Gaia și al întregii colectivități umane, legat de Ascensiune. Pentru aceasta ar trebui să ne întoarcem puțin la Începuturi.

Planul pentru noi a fost de a locui o formă în deplinătatea cunoașterii a ceea ce suntem și de a trăi în iubire, bucurie, fiind în același timp unici și flexibili. Planul era de a fi ființe inter- și trans-dimensionale, în aliniament cu frumusețea și adevărul cuprins într-o formă. Am urmat un lung drum în care liberul arbitru și libertatea de alegere și-au jucat rolul din plin. Unde suntem acum? Iată că aceste magnifice forme, pe cere noi înșine ni le-am ales pentru a experimenta, se transformă într-o bază moleculară diferită, pentru că este parte a mărețului Plan Divin ca noi să ne întoarcem în tărâmurile superioare după care tânjim, lăsând în urmă densitatea în care am fost captivi pentru atât de mult timp, devenind întrupări ale Iubirii.

Este parte a rolului vostru, a fiecăruia dintre voi, îngeri strălucitori, semințe stelare, păzitori ai porților, ființe umane, păstrători ai Pământului de a avea experiența fizică de a fi o întrupare a Iubirii. Aceasta este partea revoluționară a Planului Divin, parte ce ne implică pe fiecare dintre noi și această Planetă, avându-și totodată efectul său de avalanșă în întregul Multivers, asupra tuturor fraților și surorilor noastre stelare. De ce credeți că vor să participe cu toții ca martori ai acestui uimitor proces? - Este ceva unic și extrem de înalt. Oamenii sunt pe cale de a deveni multidimensionali în timp ce se află întrupați într-o formă, după atâta timp. Sunt pe cale de a întrupa Iubirea și calitățile divine. Merită din plin să fii martor la acest proces și să participi la el. Așadar esența noastră divină este pe cale de a-și recâștiga supremația asupra întrupării sale printr-o modificare în conștiință. Nu este vorba despre un proces inconștient sau subconștient, ci de un proces pe deplin conștient, este vorba despre conștiința pe deplin trezită a sufletului și a Spiritului în timp ce se află întrupat într-o formă.

Energiile care vin acum pe Planetă sunt dincolo de orice înțelegere, generând o modificare totală în toate structurile. Acesta este începutul și nu sfârșitul. Fiecare dintre voi este infinit și etern. Așadar Planul divin este de a lăsa în urmă bătrânul tridimensional. Noi spirale ale ADN-ului sunt acum activate, astfel încât devenim capabili să susținem frecvențe de vibrație mult mai elevate. În multe ființe acesta este un proces în desfășurare, în altele este deja pe deplin realizat, dar depinde de fiecare dintre noi cum ne privim noile corpuri sau cum alegem să le considerăm a fi, pentru că aceasta face parte din realitatea interdimensională. Pe măsură ce vă restructurați ADN-ul în interiorul formei voastre cristaline, va puteți restructura ființa astfel încât să arate ca la 22 de ani sau să rămâneți la 75. Acesta este miracolul trecerii de la structura de carbon la cea cristalină specifică lui „Homo Luminous”. Și în această formă veți fi încarnarea Iubirii. Recunoașterea noastră ca fiind parte din Tatăl este înțelepciunea care emerge din Inima Sa. Este maturitatea sufletului ca el să știe aceasta.

Voi sunteți cu toții reprezentanți ai Sursei!

Aș dori să reamintesc că suntem cu toții reprezentări unice a însăși Sursei Iubirii și Înțelepciunii. Este minunat că fiecare dintre noi poate contribui la crearea măreței armonii universale.

Și fiecare dintre voi reprezintă totodată o versiune ușor diferită a Sursei, pentru că planeta Pământ este atât de diversă. Și e cu adevărat minunat că Gaia este diversă, că sunt ființe de pe foarte multe din planete și din fiecare galaxie de pe multe din Planetele lor. Dacă aceste ființe nu au mai fost aici înainte, ele sunt ACUM.

Dacă veți privi fără prejudecăți cerul, veți vedea o armată de nave care vă înconjoară Planeta, trimițându-vă Iubire, trimițându-vă Lumină și încurajându-vă spunând:

”Voi sunteți minunați, VOI Ascensionați, iar NOI suntem atât de fericiți că vă alăturați Familiei noastre Galactice.”

Acordați-vă un moment, primiți acest mesaj în inimile voastre, simțiți Iubirea și Lumina pe care o poartă, simțiți ceea ce el trezește în voi, amintiți-vă și împărtășiți acest mesaj:

Eu sunt membru al mai marii mele Familii Galactice.

Eu am venit pe Gaia să ajut la Ascensiunea Planetară.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=616161038875517&id=100014448799220


2 comentarii:

Maria Daniela spunea...

Minunat mesaj, multumesc Mamei Divine,
multumesc Teo ! BINECUVANTARI !
cu drag, Daniela

Teo Man spunea...

Mulțumesc, Daniela, Automat!